Preger Entertainment a achiziţionat drepturile de film pentru seria Academia Vampirilor de Richelle Mead – bestseller New York Times. Anunţul a fost făcut pe 29 iunie 2010.
Publicată şi în România de editura LEDA, parte a Grupului Editorial Corint, seria s-a bucurat încă de la lansare de un real succes printre fanii cărţilor de gen, înregistrând vânzări record. Primele 3 volume, apărute pe piaţă începând din martie 2010, Academia Vampirilor, Iniţierea şi Atingerea Umbrei, s-au vândut în peste 10.000 de exemplare.
Academia vampirilor este o serie urban fantasy şi „romance paranormal“ pentru adolescenţi, plină de suspans şi dinamism. Acţiunea se petrece în zilele noastre, într-un univers ce adăposteşte un melanj de vampiri clandestini (unii dintre ei pe jumătate oameni), alchimie şi magie. Richelle Mead face trecerea de la axarea interesului pe vampirii-personaje-masculine-misterioase-şi-ameninţătoare, precum cele din Twilight, True Blood şi Jurnalele vampirilor, la personajul feminin de 17 ani, puternic, dar totuşi cu slăbiciuni, care se confruntă cu lumea sa având o atitudine hotărâtă, curajoasă şi combativă – Rose Hathaway, dhampir, jumătate om/jumătate vampir şi gardian al moroilor.
Un trailer fanmade foarte dragut:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu